Livada de vișini

de A.P. Cehov

Cum ar fi să călătorești în timp și să te afli în Moscova în iarna anului 1904, atunci când, pentru prima dată Livada de vișini se juca pe scena Teatrului de Artă?

Prima oară când am intrat în contact cu această piesă, eram copilă. Tata avea un radio vechi📻 care mereu își spunea poveștile pe aceeași frecvență, seară de seară. Și acum ascult cu plăcere piese de teatru și sunt ca o alinare pentru mine.

Citind-o, în mintea mea, personajele au început să prindă viață, fiecare în parte îmi povesteau despre iubirile neîmplinite, durerile lor, despre teama unui nou început.

Livada este un spațiu încremenit în timp în toată frumusețea ei evanescentă 🌸, devenind un laitmotiv pentru marile schimbări ale vieții.

"Ah,copilaria mea nevinovată! În această cameră de copii dormeam, de aici priveam spre livadă, fericirea se trezea odată cu mine în fiecare dimineață, și atunci livada era exact așa, nu s-a schimbat nimic. Toată, toată albă! O, livada mea! După o toamnă sumbră și cețoasă și o iarnă friguroasă, ești din nou tânără, plină de fericire, nu te-au părăsit îngerii cerului…".

"O, natură minunată, veșnic strălucitoare, încântătoare și indiferentă, cea căreia

noi îi zicem mamă, întruchipezi existența și moartea, tu naști și distrugi…".

Livada de vișini nu vorbește doar despre trecerea ineluctabilă de la o lume la alta ci și despre atitudinea pasivă, lipsa de reacție a personajelor în fața inevitabilului.

"Noi suntem mai presus decât dragostea. Să depășești acel element mărunt și trecător, care te împiedică să fii liber și fericit - iată scopul și esența vieții noastre."

"Mamă, vom citi împreună tot felul de cărți…Așa este? În serile de toamnă vom citi multe cărți, și în fața noastră se va deschide o lume nouă, minunată…Să te-ntorci, mămico…".

Deși este o comedie în patru acte, nota comică este subtil nuanțată, presărată pe alocuri de tristețe.

Moșiera Ranevskaia Luibov Andreevna împreună cu fiica sa, Ania, în vârstă de șaptesprezece ani, revin acasă de la Paris pentru a afla că familia este într-o mare ruină. Toți membrii sunt triști din cauza gândului că vor trebui să renunțe la frumoasa livadă de vișini, față de care au atâtea amintiri frumoase. Doamna Renevskaia Liubov, crescută și educată pentru circumstanțe diferite, fără a înțelege dificultatea situației în care familia ei se află, încă nu realizează valoarea banilor pe care oricum cu greu îi mai posedă.

Moșiera speră într-un miracol care ar putea împiedica vânzarea proprietății. Ea nu-şi dă măcar osteneala să ceară ajutorul unei mătuşi bogate care ar putea salva moșia.

Chiar dacă personajele se stresează și își fac griji, niciunul dintre membrii familiei nu privește adevărul în față. Acestea par a nu avea încărcătură emoțională, sunt superficiale, însă te surprinzi, citind-o, cât de mult te doare tristețea și nefericirea lor.

Când apreciem un loc pentru frumusețea sa, ne conectăm cu acesta prin simplul fapt pentru că ne simțim legați de acel loc. Chiar dacă vremurile se schimbă, nu trebuie să uităm ceea ce odată am iubit, salvăm ce se poate și ne adaptăm viitorului. Găsirea unui echilibru este esențial pentru o viață liniștită.

„A trecut viaţa, de parcă nici n-ar fi început.”

Goodreads rating 4/5*.